Chiftele din miel în sos de roșii cu vin

Porție: 4 |




Pregătire

Chiftele: Înmuiem în lapte feliile de pâine curățate de crustă, le stoarcem, după care le transferăm într-un bol de amestecare și le amestecăm cu carnea, ceapa, usturoiul, menta și pătrunjelul mărunțit. Condimentăm cu sare și piper după gust, după care le punem în frigider timp de o oră. Scoatem din frigider, formăm chiftele (bile mici), le rostogolim în făină și le prăjim în ulei fierbinte.

Sos: Punem roșiile în cuptor de 200 de grade pentru 20 de minute, după care le decojim și le tăiem în cuburi mici. Călim ceapa și usturoiul într-o oală turnată de fier, la care adăugăm roșiile, scorțișoara, cimbrișorul și fierbem ingredientele până obținem o consistență de sos. Între timp, într-o cratiță pentru sosuri, punem vinul la fier și după ce s-a redus la jumătate, adăugăm la sos. Condimentăm cu sare și piper după gust. La sfârșit, scoatem batoanele de scorțișoară.

Mei: Prăjim puțin meiul pe ulei, turnăm peste 400 de grame de apă, condimentăm cu sare și fierbem acoperit cu un capac până este gata, respectiv până când toată cantitatea de apă se evaporă. Înainte de servire putem prăji puțin în ulei garnitura.



- www.szekelykonyhaeskert.ro -