Bombă lipicioasă de arome

Sticky Toffee Pudding

De ce va fi acest desert o temă incitantă de conversație? Pentru că, în primul rând, nimeni nu va înțelege ce este „sticky toffee” și ce caută într-o budincă. După ce am reușit să explicăm numele acestui desert, putem trece la istoria lui complicată privind originea.  

Să vedem la ce se referă denumirea desertului! Sticky înseamnă pur și simplu lipicios în limba engleză. Denumirea se referă la pandișpanul care formează baza desertului care, conform lui Ferenc, are o textură lipicioasă datorită conținutului de fructe fierte și zdrobite. Toffee se referă la sosul de caramel la fel de lipicios în care este „înecat” acest pandișpan. Iar pudding (budincă) înseamnă desert, dulciuri, tot în limba engleză.

Originea desertului este la fel de complicată. Reprezentanții mai multor pub-uri – adică localuri britanice – din partea de nord a Regatului Unit susțin că ei au făcut pentru prima dată sticky toffee pudding. Totuși, răspândirea, promovarea desertului poate fi legată de un hotel. Cuplul care a condus acest hotel a spus că a primit rețeta de la o femeie, iar femeia – care a condus un alt hotel – susține că a învățat rețeta de la doi ofițeri ai Forţelor Aeriene din Canada în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în timp ce aceşti ofițeri au stat la hotel. Dar numai numele și istoria sunt complicate când vine vorba despre acest desert.

Acesta are trei elemente importante: pandișpanul lipicios, sosul de caramel și înghețata de vanilie. Înghețată de vanilie noi nu vom pregăti acum acasă – am încercat o dată, merită, dar necesită mult timp – o vom cumpăra de la un magazin. Dar pregătirea bazei și a sosului, chiar dacă nu este așa de ușoară precum cumpărarea de la un magazin, nu este complicată deloc, cum spune Ferenc, avem nevoie numai de puțină rutină în gătit.

Baza este un pandișpan simplu, la care adăugăm niște fructe fierte. Pandișpanul nu îl coacem întreg, ci și în forme de brioșe. Pentru a evita ca pandișpanul să se miște în farfuria noastră, merită să apăsați centrul aluatului crud turnat în formele de brioșe cu o lingură, formând o adâncitură înainte de coacere. Astfel, chiar dacă aluatul crește, blatul nu va avea o formă piramidală sau de movilă, ci pur și simplu se va îndrepta frumos. Cu toate acestea, acest efort este aproape zadarnic, deoarece este o sarcină imposibilă să strici estetic acest desert – dacă pandișpanul nu a ieșit frumos, „acoperi” greșelile cu sosul de caramel, a enumerat Ferenc caracteristicile benefice ale desertului. După rețeta originală, pandișpanul se pregătește cu curmale fierte și zdrobite. Noi, ca să pregătim sticky toffee pudding secuiesc, în loc de curmale am folosit prune uscate. Și pentru a evidenția și mai mult aroma locală de prune, sosul de caramel – care de fapt este frișcă gătită cu zahăr brun – am condimentat cu puțin digestiv de prune, dar am fi putut folosi și niște țuică pe pat de prune. Dacă doriți să faceți desertul conform rețetei originale, adăugați whisky în sos.

O altă caracteristică benefică – care va transforma această rețetă într-o rețetă „gospodină friendly” – este că elementele sale rezistă câteva zile. Așa că, dacă așteptăm musafiri sâmbăta, putem pregăti sosul și baza chiar și joi după-amiază. Elementele, dacă dorim să facem totul în mod corespunzător, le putem încălzi peste baie de aburi, iar dacă suntem ocupați cu musafirii, în cuptor cu microunde. Ceea ce rămâne de făcut este să scoatem înghețata din frigider și putem servi desertul, povestind deja despre numele acestuia.

La servire, punem puțin sos de caramel pe farfurie, peste punem pandișpanul întors, atârnat. Urmează niște înghețată, după care puțin sos de caramel. Este o adevărată bombă de arome, dar și o bombă de energie, deoarece conține mai multe calorii decât un fel principal, ne-a spus Ferenc, adăugând că acest desert este perfect în zonele reci. Prin urmare, este recomandat să-l consumați în Secuime, dar dacă l-ați pregătit recent, nu vă recomand să îl mai mâncați până în toamnă, chiar dacă este lipicios, gustos, interesant. 

Text: Orsolya Sarány

Foto: Vajk István Szigeti