Gogoși de carnaval –  adică „pánkó” de Fărșang

Distribuiți

Nu întâmplător perioada de Fărșang – adică perioada de sărbătoare dintre Bobotează și Miercurea Cenușii – se numea în trecut sărbătoarea diavolului, deoarece toată lumea se putea destinde înaintea postului la balurile care durau până în zori. Nu doar costumele și măștile sunt o parte esențială a distracției nemoderate de Fărșang, ci și cele mai delicioase gustări, printre care gogoșile – în mod tradițional gogoși cu panglică, pe care le numim „pánkó” în Secuime – au un loc aparte.

Potrivit Dicţionarului etimologic maghiar, denumirea vine din cuvântul german pentru plăcintă, omletă – „Pfannkuchen” – mai exact din versiunea folosită de sașii din Ardeal: „fankoh”. Maghiarii au derivat din aceasta cuvintele „fánk” și „pánkó”. Dar, oricum am numi-o, adevărul este că gogoașa este o gustare populară, despre care putem spune – în ciuda faptului că este făcută din ingrediente simple și rețeta este aproape exact aceeași la fiecare casă – că: câte bordeie, atâtea „pankó”.

În perioada de Fărșang din anul acesta am pregătit „pánkó” cu gastroblogger-ul Judit Péter, care a început să scrie un blog, ca bucătăreasă hobby, despre prăjiturile și mâncărurile sale la începutul anilor 2000. Judit a fost printre primele din Secuime care a colectat și a distribuit rețete tradiționale pe Internet. După cum ne-a povestit, i-a plăcut întotdeauna să coacă și să gătească. De la bunica ei a învățat totul despre pregătirea prăjiturilor din aluat cu drojdie, iar de la mama ei secretele prăjiturilor cremoase. Prietenii, rudele – dar sincer toți cei care au avut ocazia să guste din preparatele sale – erau interesați de rețetele lui Judit. Iar ea, să-şi simplifice viața, a început să folosească Internetul pentru a distribui rețetele tradiționale cerute.

Foto: Vajk István Szigeti

În opinia lui Judit, gogoșile cu panglică sunt ușor de făcut. Cele mai importante ingrediente sunt făina albă de calitate excelentă și romul, care nu lasă aluatul să absoarbă ulei în timpul coacerii. Judit ne-a spus că a învățat de la alții că ingredientele ar trebui să fie la temperatura camerei înainte de folosire și că făina trebuie cernută dacă dorim să obținem un aluat fraged. Oricum, ne-a subliniat ea, ingredientele trebuie frământate bine. Dacă aluatul nu a fost frământat suficient sau nu a fost frământat destul timp – sau dimpotrivă, dacă a fost frământat prea mult și prea mult timp – ori va fi prea aerisit, ori prea tare. Judit a mai adăugat că numai prin practică putem perfecționa rețeta noastră, tehnica noastră și că numai prin încercare putem descoperi secretul aluatului perfect.

Foto: Vajk István Szigeti

Dar nu numai aluatul necesită multă atenție, ci și prăjirea. Judit ne recomandă două lucruri. Aluatul să-l punem „răsturnat” în ulei, adică partea care a fost sus în timpul dospirii – peste care s-a format o scoarță, un strat puțin dur – să fie partea pe care o prăjim pentru prima dată. Al doilea sfat este că, după ce am pus aluatul – cu susul în jos – în uleiul fierbinte, să acoperim oala cu un capac – așa gogoșile se vor ridica din ulei, vor pluti pe ulei. Iar după ce am răsturnat gogoșile în ulei, să nu le mai acoperim. După ce le-am întors, ar trebui să existe o fâșie în centrul gogoașelor care să nu atingă uleiul – aceasta este panglica, a mai adăugat ea.

Foto: Vajk István Szigeti

Atunci când gogoșile sunt coapte, le stropim cu zahăr pudră și le servim cu gem de fructe, pentru că așa sunt și mai gustoase. În zilele distractive de Fărșang de dinainte de Miercurea Cenușii, oricum nu am putea face altfel.

Foto: Vajk István Szigeti

 

Gogoși de carnaval

Ingrediente:

• 50dag făină

• 3dl lapte

• 2 linguri de masă de zahăr

• 2 gălbenușuri

• 2 linguri de masă de unt topit

• coaja rasă a unei lămâi

• 2dag drojdie

• 1 vârf de cuțit de sare

• 2 linguri de masă de rom

• ulei pentru prăjire

Foto: Vajk István Szigeti

Mod de preparare:

Încălzim puțin laptele, amestecăm cu zahăr și cu o lingură de masă de făină, după care spargem drojdia cu degetele și o adăugăm la amestecul de lapte. Punem la o parte până ce se activează.  

Prin cernere, punem făina într-un bol de amestecare, facem o mică adâncitură în mijloc, în care turnăm laptele, zahărul, gălbenușurile de ou, coaja rasă de lămâie, sarea și drojdia activată. Frământăm bine aluatul, după care, treptat, adăugăm romul și untul topit. Acoperit cu un prosop textil de bucătărie, lăsăm la dospit – este gata când s-a dublat aluatul. După ce s-a dospit aluatul, îl întindem pe un blat cu făină de grosimea unui deget și decupăm rondelele cu o formă specială pentru gogoși. Acoperite, le mai lăsăm la dospit – mai precis lăsăm să se odihnească – încă o oră. Le prăjim în mult ulei fierbinte, până ce se rumenesc frumos. Le scoatem pe prosoape de bucătărie și le servim presărate cu zahăr pudră.  

Sfatul bucătarului: Reduceți puțin focul dacă se prăjesc foarte repede, altfel se vor arde pe dinafară și nu se vor pregăti pe dinăuntru!