Portrete

Pâinea noastră…

…cu cartofi și maia proaspătă, de casă, la cuptor cu lemne dă-ne-o nouă astăzi. Ar putea suna așa rugăciunea unui secui, întrucât în regiunea noastră o pâine devine o „pâine cinstită” numai dacă îndeplinește toți parametrii de mai sus. Maestru al pâinii de casă era Lenke Lakatos, care, în ciuda sutelor de pâini divine coapte, s-a îndoit mereu dacă aluatul din cuptor va deveni o pâine frumoasă. Ritual m-a întrebat: „Orsi, crezi că vor ieși frumos?” Iar eu mereu i-am răspuns calm: „Cu siguranţă.” Și am avut întotdeauna dreptate. Era iunie, când ne-a împărtășit secretul coacerii pâinii și aștepta cu entuziasm publicarea rețetei sale în ziar. Din păcate, cu câteva zile înainte de a publica ediția din septembrie am primit vestea devastatoare: Lenke, adorată de mulți, s-a stins din viață, încălzește cuptorul dincolo, radiind căldura inimii, lăsându-și dragostea pentru viața de zi cu zi. Odihnește-te în pace dragă Lenke!

Taste of Transylvania

Ediția din acest an este cea de a treia a festivalului gastronomic Taste of Transylvania, a treia oară când ieșim în fața publicului cu scopul de a pune Transilvania pe harta gastronomică a lumii. Dar trebuie să vorbim și despre faptul că dorim să atingem și alte obiective în gastronomia transilvăneană și anume dezvoltarea unei noi bucătării transilvănene comună. Gastronomia locală este într-o criză de identitate și avem nevoie de toată lumea, de dialog – mult, mult dialog – dacă dorim să dezvoltăm o gastronomie sustenabilă, viabilă. Tema ediției din acest an este zacusca. Zacusca ne unește, este dovada că oamenii care trăiesc în această zonă vorbesc în cele din urmă aceeași limbă când vine vorba de gastronomie. Numai că uneori se exprimă în mod diferit. Am discutat despre prezentul și viitorul gastronomiei și despre alte teme gastronomice cu niște oameni dragi, cu care vă puteți întâlni la festival.

Dieta bazată pe plante integrale

În prezent, alimentația sănătoasă devine din ce în ce mai populară: tot mai mulți oameni încearcă să mănânce alimente pregătite din ingrediente sănătoase, folosind tehnici de gătit sănătoase. Răspândirea alimentației conștiente a dus, de asemenea, la apariția unei serii de noi diete care recomandă consumul anumitor ingrediente, interzicând sau reducând consumul altora. Mónika Miklós, care a trecut la o dietă bazată pe plante integrale în urmă cu șapte ani, ne-a prezentat un astfel de nou mod de alimentație.



Abonare

Revista abordează în mod inovativ tradițiile gastronomice și obiceiurile de alimentare a secuilor, luând în considerare ingredientele și resursele naturale locale! Gustă-l!

Archivă

Să răsfoiți lunar revista nostră!

Bucătăria și Grădina Secuiască

Dacă gătim în Secuime suntem mulțumiți doar de calitate excelentă și de gusturi autentice! Rețetele bunicilor noștri, ingrediente locale, mâncăruri sezoniere – aceasta este Bucătăria și Grădina Secuiască. Gustă-l!

Versiune tipărită România
Comandă