Începe școala. La numeroasele deficiențe ale sistemului educațional se adaugă și faptul că lipsa alimentației școlare este la fel de veche ca statul modern român. În această perioadă, modul de viață al societății și populației s-a schimbat în mai multe sensuri. Singura calitate care a rămas ca tradiție insolvabilă este alimentația școlară. Încet-încet ajungem să realizăm că nu merită să ne lamentăm pe această temă, trebuie să o acceptăm așa cum este. Totuși, cine are o cultură așa de sofisticată de pachețel de școală ca noi în acest colț al Europei?
Din punctul de vedere al dezvoltării copiilor și al asigurării unei bune performanțe fizice și mentale, este foarte important să li se ofere, pe parcursul zilei, nutrienți valoroși și o sursă bună de energie. Elevii își petrec aproape toată ziua – de dimineața până după-amiază târziu – la școală, deci este foarte important să aibă la dispoziție mâncarea necesară, din care organismul lor poate să obțină nutrienți și energie.
Ne place acest preparat al bucătăriei franceze, deoarece ingredientele plăcintei cu o crustă fragedă și o umplutură bogată din ou și smântână dulce pot fi variate ușor. Să fie un preparat vegetarian, cu carne sau pește, rezultatul cu siguranță va fi superb. Poate datorită acestor calități, quiche-ul este popular în întreaga lume, este un plus că poate fi consumat atât cald, cât și rece, se ambalează ușor și se potrivește perfect lângă cafeaua de dimineață. Chiar am putea spune că quiche-ul francez este echivalentul pizzei italiene: ambele sunt ușor de pregătit, au la bază un aluat delicios, iar topping-urile le putem varia după gustul nostru. În opinia bucătarului nostru, Előd Szőcs, pregătirea unui quiche este atât de simplă încât am putea crede că nu este o mâncare din bucătăria franceză.
Pe teritoriile locuite de maghiari se spunea că secerișul poate începe doar după Ziua Sfinților Petru și Pavel, celebrată pe 29 iunie, deoarece, potrivit observațiilor populare, în această zi se rupea tulpina grâului. Desigur, nu se putea stabili o zi unică de început a secerișului pentru întreaga regiune a Bazinului Carpatic, deoarece grânele se coceau în perioade diferite. Totuși, indiferent de dată sau de regiune, strângerea recoltei însemna întotdeauna multă muncă și multă mâncare.
Masă pregătită? Prânz cu familia? Sunt fenomene din ce în ce mai des văzute în zilele noastre, deoarece totul pare mai important, mai urgent și mai esențial. Pregătirea prânzului? De ce? Comandăm mâncare, mâncăm din pungi, din ambalaje de hârtie, din cele din plastic cu plastic, ale căror consecințe, deși sunt bine-cunoscute, nu prea ne pasă. Specialiști în neuroștiințe spun că gătitul zilnic menține în formă creierul, stimulând mai multe simțuri – văzul, pipăitul, mirosul și gustul. Cât de adevărat este acest lucru, nu știu. Dar faptul că această activitate menține în formă stomacul nostru, asta știu. Știau și strămoșii noștri, care în mijlocul muncii agricole se opreau, se așezau și consumau încet mâncarea plină de energie, pregătită acasă. Eu nu prea am expertiză în munca agricolă – aș putea spune că din păcate nu am expertiză, dar această afirmație ar fi o minciună și mie nu-mi place să mint. Nici strămoșii mei nu erau implicaţi în această activitate, deci nu am auzit povești familiale despre munca agricolă. Însă mi-am imaginat adesea aceste lucruri, căci am citit destul despre această parte a vieții. Mai jos, așadar, împărtășesc toate experiențele și închipuirile mele legate de acest subiect – poate că un pic ies din tipare, dar în apărarea mea pot spune că imaginația mea nu este una obișnuită.
Pe caniculă, puțini avem chef să ne petrecem timpul în bucătărie – mai ales lângă cuptorul încins. Chiar și atunci când vin musafiri dragi, pe care am vrea să-i răsfățăm cu ceva bun. La această „dilemă de vară” vine cu soluții cofetăreasa noastră, András Zsuzsi: deserturile sale din această lună nu sunt doar răcoritoare și delicioase, ci și ușor de urmat: de acum înainte le prezentăm pas cu pas, cu fotografii și explicații simple.
Cofetăreasa noastră a lăsat frișca pentru brânza sărată, designer-ul nostru prezentarea felurilor pentru ceapă, tehnoredactorul monitorul pentru castraveți și jurnaliștii creionul pentru mărar – așa am contribuit cu toții la grill party-ul aproape fără egal organizat de echipa revistei Bucătăria Secuiască. Și de ce a fost acest grill party aproape fără egal? Pentru că în cadrul magic al Pensiunii Skanzen din Ghimeș, pe grătarele unice de la Craterflame, au pregătit bucătarii noștri cele mai fine și speciale preparate pe grill, iar între timp expertul nostru în vinuri ne-a recomandat băuturi potrivite pentru fiecare fel. Mai bun de atât cu greu se poate!
Roșiile au ajuns în Europa din America la sfârșitul secolului al XVI-lea și am putea spune că au venit, au văzut și au învins. Nu am cum să știu dacă în această poveste a apărut sau nu un șarpe, dar datorită gustului și formei sale, roșia a fermecat aproape toată lumea, mulți o numeau „măr de aur” sau chiar „mărul paradisului”. Existau și câteva discuții legate de faptul dacă este legumă sau fruct, datorită cuvântul englez fruit, care e mai puțin precis. Această discuție a devenit un proces în Statele Unite spre sfârșitul anilor 1800, datorită unui impozit pe importul de legume. În cele din urmă, onorata instanță a decis: roșia este legumă și punct. Și cum taxele nu sunt o glumă în lume și statul are întotdeauna mai multă dreptate decât un comerciant. probabil că botaniștii fac grevă de atunci. Iar noi… noi o consumăm cu plăcere: mică sau mare, roșie, galbenă, neagră sau verde, zemoasă sau crocantă, proaspătă, uscată, coaptă sau fiartă.
Calea roșiei, de la azteci până la bucătăria secuiască, nu este doar o aventură botanică, ci și una culturală și gastronomică: odată considerată otrăvitoare, astăzi este un super aliment sănătos – și între timp tot nu știm dacă este fruct sau legumă. În acest articol vă voi prezenta de unde provine roșia, cum s-a răspândit prin Europa și cum a ajuns pe meleagurile secuiești.
În luna mai a fost organizată cea de-a patra ediție – pentru mine a fost prima – a evenimentului „Borszereda”. Înainte de începerea evenimentului mă tot gândeam: Oare cum o să fie această petrecere a vinului în umbra Munților Harghita, în zona cărora nu prea se cultivă viță de vie. Sau încă nu se cultivă. Noi avem cartofi, mere bune, pălincă și bere, oare chiar avem nevoie de cultura vinului, mai ales fără viță de vie? Vă răspund imediat: Da! Asta am simțit și la eveniment și după, deoarece întotdeauna avem nevoie de ceea ce ne oferă cultura vinului, adică fețe zâmbitoare, discuții inspirate, muzică bună și clipuri vesele. Dar haideți să vă arăt în detaliu cum a fost acest eveniment!
Aproape orice națiune din lume are propria variantă de pâine plată, lipie, fiecare având formă, grosime şi aromă proprii. Ceea ce este comun e faptul că, normal, sunt plate, sunt pregătite din aluat foarte simplu și sunt coapte la cuptor sau tigaie.
În această lună, bucătarul nostru, Előd Szőcs, îi invită pe cititori la o călătorie mondială organizată în jurul pâinii. El a pregătit diferite variante de pâine plată caracteristice diferitelor națiuni, din America Centrală, Italia, Orientul Mijlociu și India, pe care le-a servit împreună cu mâncăruri gustoase, condimentate și ușoare.
