Dacă m-ar chema alternativ șofran (indian) sau ghimbir (galben), aș fi puțin confuz. Dar turmericul, înfruntându-şi propriile denumiri, în mod încrezător, cu bucurie, dă lumina soarelui, delicateţea, efectul vindecător tuturor lucrurilor în care se pune. Face acest lucru de foarte mult timp, a apărut și în Grecia antică, unde locuitorii i-au dat numele de ghimbir galben, negăsind unul mai potrivit.
Fundamentele bucătăriei ardelenești includ tocană, papricaș, „pörkölt” (tocăniță ungurească) și, mai puțin cunoscut, „vetrece”, dar aceste feluri de mâncare, datorită asemănării lor, sunt adesea confundate în mintea publicului și chiar pe meniurile restaurantelor. Când devine un „pörkölt” papricaș? Cum se taie carnea pentru tocană? Cum se condimentează „vetrece”? Se îngroașă tocănița ungurească? În numărul din februarie al revistei Bucătăria și Grădina Secuiască, bucătarul nostru Előd Szőcs clarifică toate aceste neînțelegeri, arătând cum să servim un papricaș de pui tradițional într-un mod apetisant.
Deja de la mijlocul toamnei, mirosul acrișor, pătrunzător și irezistibil de varză murată domină pivnițele oricărei gospodine harnice din Secuime. Nu fac diferență nici gospodăriile din Frumoasa, unde în mod tradițional recolta de varză este organizată de Ziua Sfântului Gal sau în sâmbăta cea mai apropiată de aceasta, reprezentând astfel momentul încheierii activităților agricole anuale. Este vorba despre o tradiție deoarece în Frumoasa a avut loc un târg combinat cu recolta verzei deja în secolul al XVII-lea.
Dacă sărbătorim Paștele, meniul festiv pentru mulți constă din miel. Pregătim diferite feluri de mâncare folosind animalul de la urechi până la coadă. Carnea este prăjită sau umplută, din organe facem pateu, iar din oase, împreună cu alte părți ale animalului, precum limba, capul sau glezna, pregătim supe. Echipa de la Bucătăria și Grădina Secuiască, împreună cu bucătarul nostru Előd Szőcs, a pregătit ultimul dintre preparatele amintite, respectiv o supă specială de miel, pentru a vă ajuta să vă pregătiți pentru Paște.
Pe la noi, fripturile coapte mai mult timp, până când carnea devine fondantă, sunt în principal populare, iar atunci când facem friptură folosim de obicei carne de porc, mai rar de miel. Însă există o așa-numită versiune rosé de friptură, care este considerată o mâncare carismatică în principal în Anglia, unde se folosește un fel de carne de vită preparată special pentru această mâncare. Pe insulă nu există prânzul de duminică fără „Sunday roast”. Găsim această mâncare pe meniurile diferitelor pub-uri și restaurante, iar în mai multe cazuri, în ultima zi a săptămânii, specialitatea de prânz de duminică alcătuiește meniul complet. Iar englezilor le place să viziteze restaurantele pentru această delicatesă.
În Ținutul Secuiesc sacrificarea porcilor este o sărbătoare. Tăierea porcilor, prelucrarea cărnii și organelor sunt evenimente deosebit de importante în cultura țărănească, deoarece familiile care sacrifică porci nu au mâncat, cu siguranță, alimente slabe – fără carne și fără grăsimi – pentru o perioadă de timp. Este posibil că astăzi ne este greu să ne imaginăm că sacrificarea porcilor este într-adevăr o sărbătoare pentru întreaga familie, pentru că în prezent ne luptăm cu confuzia abundenței când vrem să cumpărăm carne.
