Portrete

Afin siberian, boabele fermecate dulci ca mierea

Îi cunosc pe Józsi Nagy și soția sa, Ágota Silló, deja de mulți ani, din mediul cultural, științific. Apoi, în urma cu câțiva ani, am descoperit întâmplător pe Internet că ei cultivă la Remetea afin siberian, cu fructe cunoscute și sub denumirea de boabe de miere. Atunci, în regiunea noastră acest fruct de pădure, autohton în Siberia, era aproape necunoscut și în ciuda faptului că se adaptează foarte bine condițiilor de sol și de climă de aici, nici astăzi nu a devenit foarte popular, cunoscut. Chiar în primăvara aceea am primit și noi două tufe de afin siberian, le-am plantat mai mult din curiozitate și, spre surprinderea noastră, chiar în același an a produs câteva boabe dulci ca mierea, care m-au cucerit imediat. Așa că am devenit curioasă să le aflu povestea, iar în timpul discuției noastre am descoperit și faptul că cele două tufe din grădina noastră li se datorează, indirect, chiar lor.

Walipini, groapa de soare din Siculeni

Vântul șuiera, începea să plouă, se pregătea o furtună puternică atunci când am pornit spre Siculeni ca să vedem construcția lui Levente Lutz, cu un nume foarte ciudat: walipini. Walipini este o invenție a indienilor aymara din America de Sud, o structură foarte interesantă și tare practică, iar scopul ei principal este să prelungească perioada de vegetație a plantelor, protejându-le de înghețurile de mai, deloc rare la munte și de brumele de toamnă care sosesc aproape întotdeauna prea devreme.

Nenumăratele nuanțe de verde - amestec de salate din Călugăreni

Parcă am cădea de pe hartă, așa se simte când ne spune GPS-ul că am ajuns la destinația noastră. Ne aflăm la o distanță de numai 8 km de Odorheiu Secuiesc, între dealuri, lângă pârâul Ghipeș, la Călugăreni. Se deschide poarte casei țărănești renovate frumos și ne așteaptă Hunor Ladó. În spatele căsuței, pe ambele părți ale pârâului, în două sere, dar și în câmp deschis, se cultivă diferite salate, mai mult de 50 de soiuri. Din acestea se produce amestecul de salate de care, vă spun sincer, m-am îndrăgostit.



Abonare

Revista abordează în mod inovativ tradițiile gastronomice și obiceiurile de alimentare a secuilor, luând în considerare ingredientele și resursele naturale locale! Gustă-l!

Arhivă

Să răsfoiți lunar revista nostră!

Bucătăria Secuiască

Dacă gătim în Secuime suntem mulțumiți doar de calitate excelentă și de gusturi autentice! Rețetele bunicilor noștri, ingrediente locale, mâncăruri sezoniere – aceasta este Bucătăria Secuiască. Gustă-l!

Versiune tipărită România
Comandă