Îi cunosc pe Józsi Nagy și soția sa, Ágota Silló, deja de mulți ani, din mediul cultural, științific. Apoi, în urma cu câțiva ani, am descoperit întâmplător pe Internet că ei cultivă la Remetea afin siberian, cu fructe cunoscute și sub denumirea de boabe de miere. Atunci, în regiunea noastră acest fruct de pădure, autohton în Siberia, era aproape necunoscut și în ciuda faptului că se adaptează foarte bine condițiilor de sol și de climă de aici, nici astăzi nu a devenit foarte popular, cunoscut. Chiar în primăvara aceea am primit și noi două tufe de afin siberian, le-am plantat mai mult din curiozitate și, spre surprinderea noastră, chiar în același an a produs câteva boabe dulci ca mierea, care m-au cucerit imediat. Așa că am devenit curioasă să le aflu povestea, iar în timpul discuției noastre am descoperit și faptul că cele două tufe din grădina noastră li se datorează, indirect, chiar lor.

Povestea lor aseamănă tare mult cu cea a multor familii tinere de intelectuali care au încercat să găsească un echilibru între munca intelectuală și cea fizică. În această căutare ei s-au întors, măcar parțial, la agricultura practicată activ de părinții lor. Totuși, acești tineri sunt mult mai conștienti în ceea ce privește alegerea legumelor, fructelor, alegând produse care au un potențial real de piață, sunt mult mai deschiși la noutăți, experimentând atât cu plantele, cât și cu metodele de cultivare. Își dezvoltă permanent cunoștințele și au curajul să schimbe direcția atunci când consideră că este cea mai bună alegere. Așa a făcut și Józsi și Ágota.

Mai întâi, m-am întâlnit cu Ágota, într-o cafenea. Ceea ce m-a intriga cel mai mult era cum a apărut ideea de a planta afin siberian în viața unui cuplu ancorat profund în lumea științifică: Ágota predă marketing la universitate, Józsi este cercetător în domeniul istoriei. După cum mi-a povestit Ágota, amândoi sunt pasionați de grădinărit, care a devenit și mai important atunci când au început o familie, s-a născut fetița lor și s-au mutat înapoi la Remetea. La început, au plantat tot feluri de plante pe care le-au găsit pe internet – afin, pom de stafide, afin siberian, scoruș și, normal, fructe autohtone, mure, mai multe soiuri de zmeură și coacăze – numai pentru consum propriu. Aceste fructe de pădure se potriveau perfect cu hobby-ul Ágotei, prepararea prăjiturilor și a torturilor, în care le folosea cu mare plăcere. Și apoi le-a venit ideea să încerce această activitate pe o scară mai largă.

Terenuri aveau deja, moștenite în familie. În primul rând au experimentat cu lavandă într-o grădină mai mică, dar după câțiva ani au renunțat la aceasta. Ulterior, datorită unei oportunități de finanțare, s-a născut proiectul plantației de boabe de miere. Au investit mult timp în planificare, consultând cu mulți experți și au început să se informeze despre cultivarea afinului siberian de la zero. Era o noutate atunci, nici grădinarii nu îl cunoșteau, așa că au învățat împreună totul despre acest fruct interesant. Apoi, odată cu pandemia COVID-19, au ajuns și tufele de afin siberian, 800 de arbuști, chiar înainte de închiderea granițelor.

După ce au arat și preparat terenul, tufele mici de afin au fost plantate. Au investit și într-un sistem profesional de irigație, deoarece acest fruct de pădure necesită multă apă în perioada de maturare a fructelor. Afinul siberian este un fruct timpuriu, recolta începe chiar în a doua parte a lunii iunie. Și ca orice alt fruct de pădure, cea mai eficientă metodă de recoltă este cea manuală, deci perioada culegerii boabelor înseamnă și un volum de muncă fizică foarte ridicat, intens. Pentru a prelungi perioada de recoltare, au ales în mod deliberat soiuri cu maturare diferită. Au avut o recoltă semnificativă în al doilea an, dar și aceasta a venit cu multe provocări: a găsi și a păstra zilierii, a înregistra în fiecare zi cantitatea culeasă de fiecare persoană, a găsi recipientul perfect pentru culegere și modul ideal de păstrare, perioada maximă în care fructele trebuie să ajungă la consumator fără deteriorarea calității etc. Au aflat că logistica vânzării este mult mai complicată decât găsirea cumpărătorilor potențiali. La început, sătenii au cumpărat aproximativ o cincime din recoltă, astăzi ei sunt cumpărătorii de bază, achiziționând chiar și optzeci la sută din recoltă. Cum plantația lor a devenit tot mai cunoscută și tot mai căutată, familia a decis să o extindă: în 2024 și 2025 au plantat încă 1.300 de arbuști, exclusiv din fonduri proprii.

Ágota povestește fără oprire, iar eu văd în ochii ei entusiasmul față de grădinărit și afinele siberiene. Deși, pe lângă munca lor, nu le rămâne atât de mult timp pentru această activitate pe cât și-ar dori, nu duc lipsă de planuri. Continuă să învețe constant, iar discuția noastră se orientează spre planificare: cum ar putea folosi materiale naturale pentru mulcire, astfel încât să înlocuiască folia agrotextilă folosită până acum, cum ar putea produce deșeuri vegetale astfel încăt să aibă întotdeauna material suficient de mulcire, cum ar putea rezolva problema umbririi în condițiile verilor tot mai toride, ce ar putea fi făcut împotriva păsărilor înfometate care au descoperit deja bufetul din mijlocul câmpului, cum ar putea face munca culegătorilor mai confortabilă pe timp de ploaie sau caniculă etc. Printre planurile lor se numără și achiziționarea unui sistem frigorific, care ar prelungi semnificativ perioada de păstrare a fructelor. A menționat, de asemenea, că intenționează să proceseze afinele siberiene în viitor, procedură la care au renunțat până acum numai din cauze lipsei de timp. Deci, nu duc deloc lipsă de proiecte și de muncă.

Am planificat să îi vizitez pe Józsi și Ágota pe plantație, lângă Remetea, însă, din păcate, din cauze unei boli acest lucru nu a fost posibil. Așa că i-am întrebat în mediul virtual ce le vine în minte atunci când aud cuvântul afin siberian? Ágota îmi răspunde: „sănătate în special și-mi place”. Iar eu deja văd ochii săi strălucitori...