Istoria acestui desert îi include pe Francisc Iosif I, fost Împărat al Austriei, Rege al Ungariei și conducător al celorlalte state ale Monarhiei Habsburgice și soția sa, Sissy, precum și diferite povești despre cine a creat acest preparat și pentru cine. Dar pe mine sincer, după atâția ani, nu prea mă interesează istoria, ceea ce m-a atras către acest fel este tehnologia, deoarece nu sunt cel mai mare fan al clătitelor. Pur și simplu, gătire în ulei sau alte tipuri de grăsime nu sunt pe placul meu. Normal, în copilăria mea nici eu nu am stat ore lungi lângă un şnițel, mai ales că am auzit de nenumărate ori că niște copii din Africa ar mânca cu mare poftă această mâncare. Așa că trebuia să dispară tot din farfurie. Și astăzi, în Africa, multe dintre lucrurile pe care noi le aruncăm ar fi apreciate, dar aceasta este o altă discuție. Din fericire, Kaiserschmarrn-ul meu este distrus imediat, oricând îl pregătesc și n-a fost nevoie să-i încurajez pe ceilalți, cum eram încurajat eu odinioară, să îl mănânc.

Batem ouăle amestecate cu sare și zahăr până ce obținem o compoziție cremoasă. Adăugăm coaja rasă de lămâie, grișul de grâu și apoi laptele. Adăugăm și untul topit. Lăsăm compoziția la frigider pentru cel puțin o oră. Încingem niște unt într-o tigaie mai mare, turnăm jumătatea aluatului, pregătim pe o parte. Întoarcem clătita, după care o rupem în bucăți mai mari. Rumenim frumos fiecare bucată. Procedăm la fel și cu restul compoziției. Servim cu zahăr pudră, gem de caise proaspăt pregătit sau gem de prune la cuptor. Noi am mâncat cu caise cu vin roșu, deoarece prunele de pe pom nu sunt încă gata să fie coapte la cuptor.