Dacă l-am întreba pe omul de astăzi, oare ce știe despre ziua Sfântului Gheorghe, probabil am primi următoarele răspunsuri: este o sărbătoare bogată în tradiții și obiceiuri, este legată de creșterea animalelor și marchează începutul primăverii. Însă, dacă tot am pus întrebarea, merită să ne informăm și să cunoaștem semnificația, istoria acestei zile pline cu simboluri. De unde provin aceste obiceiuri și ce înseamnă? Dar mai ales: ce legătură are Sfântul Gheorghe cu începutul primăverii?

Sfântul Gheorghe era un soldat roman din secolul al III-lea, fiind cunoscut sub numele de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, înfățișat în icoanele creștine călare, tânăr, ținând o suliță cu care ucide balaurul. El a devenit un martir pe vremea persecuțiilor creștine, pentru că a refuzat să aducă jertfă zeilor romani și a fost condamnat la moarte.

Ziua de 24 aprilie marchează începutul primăverii de mai multe secole. În Antichitate, romanii sărbătoreau în această zi Festivalul Palilia, dedicat zeiței Pales, protectoarea păstorilor, turmelor, agricultorilor și viticultorilor. Cu această ocazie, păstorii curățau grajdurile, stropeau cu apă cu ramuri de dafin, după care afumau animalele cu fumul paielor arse. Turmele erau conduse prin foc, iar păstorii săreau peste foc de trei ori, sperând să evite blestemele vrăjitoarelor. Păstorii prezentau și jertfă în această zi și își spălau mâinile în roua dimineții.  

Este comun tuturor culturilor faptul că perioadele de tranziție sunt periculoase și pot ajunge sub influența răului. Din acest motiv se practicau ritualuri de purificare și de alungare a răului, pentru a asigura un deznodământ favorabil. Apa, focul și fumul sunt toate înzestrate cu puteri de protecție și de alungare a răului.

Biserica Catolică a înlocuit acest obicei arhaic și păgân, răspândit pe scară largă, cu sărbătoarea Sfântului Gheorghe, pentru ca, în locul ritualurilor păgâne și a actelor magice, să fie sfântul martir cel care protejează pământurile și animalele, transformând numeroasele obiceiuri străvechi legate de începutul primăverii într-o sărbătoare creștină. Așa a fost legat Sfântul Gheorghe de ziua în care animalele au fost conduse la pășunat pentru prima dată.

La începutul primăverii, în credința populară maghiară ziua Sfântului Gheorghe era considerată ca o perioadă propice pentru vrăji și blesteme. Astfel, prima scoatere a animalelor pe pășune de ziua Sfântului Gheorghe era însoțită de numeroase credințe și obiceiuri, menite să le asigure sănătatea, fertilitatea animalelor și producția de lapte. În numeroase descrieri etnografice se menționează că, pentru a alunga răul și a spori fertilitatea, vitele erau trecute peste un lanț, un topor, o brazdă de plug, un ou, șorțul gospodinei etc. De asemenea, se acorda o mare importanță ramurii verzi cu care animalele erau mânate pentru prima dată la pășune.

Oamenii se temeau în mod deosebit de farmecele vrăjitoarelor în noaptea Sfântului Gheorghe. Este o credință populară că vrăjitoarele pot „mulge” lapte din anumite obiecte (de exemplu, cumpăna fântânii, cearșafuri, șorțuri), furând așa laptele vacilor. Se puteau apăra de vrăjile vrăjitoarelor cu crengi deja verzi, fum sau usturoi. În credința populară maghiară, personajele principale ale zilei Sfântului Gheorghe erau vacile, oile, caprele și laptele lor. Oamenii afumau sau opăreau bolurile de lapte cu ierburi considerate medicinale sau cu fierturi din acestea.

Ziua Sfântului Gheorghe era importantă și în cultura populară a alimentației.

Cum mi s-a povestit în zona Imper:  

„Mai demult, casele aveau acoperiș de șindrilă, iar slănina era agățată în pod. Slănina nu era tăiată, avea o gaură lângă picioarele porcului și acolo băgau o bârnă de lemn. Pe vremea aceea slănina era afumata astfel și se păstra obiceiul că nu se putea începe până ce nu cânta cucul. Bătrânii din vechime păstrau cu sfințenie această rânduială, dar acum, până cântă cucul, cam mâncăm jumătatea slăninii. Dar, pe vremuri, slănina trebuia să țină până toamna, așa că înainte de Sfântul Gheorghe nu se mânca din ea. Și era un lucru mare și ținut cu strictețe, căci slănina era puțină și trebuia să fie ce să pui în traistă peste vară”.

În astfel de momente ni se dezvăluie lumea obiceiurilor unei societăți tradiționale și a unei agriculturi aflate în curs de dispariție. Merită să fim atenți la această cunoaștere, să ne informăm, să profităm de ocazie și să-i întrebăm pe bătrânii din satele noastre despre aceste obiceiuri.