După două luni de grădinărit ca amator entuziast, am avut prima recoltă: rucola, creson, frunze de salată creață... și multă experiență, lecții. Ceea ce am făcut nu este o performanță deosebită, aceste plante încolțesc și le cresc frunze grase chiar dacă cad câteva semințe din buzunar în drumul spre șura din spate.

În plus, această recoltă este umbrită de responsabilitatea cu care am trimis la moarte aproximativ 20 de răsaduri de roșii. Cum este omul? Mai ales dacă este începător, este, așa cum dictează secolul XXI, neliniștit și, nu în ultimul rând, este secui: știe întotdeauna mai ce este mai bine decât cei mai experimentați, tinde să uite că Mama Natură are întotdeauna ultimul cuvânt.

Experiențe la temperatură scăzută

S-a întâmplat că în ultimele zile din aprilie am plantat răsadurile mele de roșii cu intenţia să le ofer plantelor mele un avantaj deosebit, exploatând protecția serei. Pentru că le este imposibil să înghețe, deoarece cresc sub protecția serei mele artizanale, atent proiectată, în condiții în care temperatura solului ajunge uneori la 20 de grade (Știu acest lucru exact numai pentru că, în timpul agitațiilor de la începutul proiectului, persoana care m-a ajutat cel mai mult în proiectul meu de grădinărit, adică socrul meu, a apărut cu un termometru pentru carne, pe care l-a pus, întâmplător, într-unul dintre straturi. Termometrul stă de atunci acolo, revarsă neclintit informații despre condițiile din sol).

Deci, este imposibil ca ceva să amenințe răsadurile de roșii – m-am gândit eu, grădinar începător și diletant. Parcă nu m-am uitat niciodată la o hartă, nu știam că suntem în Secuime. Până la urmă, s-a întâmplat ceea ce era de așteptat: la început de mai vremea era destul de răcoroasă în zonele de est, într-o dimineață temperatura a scăzut la -3, -4 de grade... și gata. Sub cele două uși ale serei am lăsat câte o deschizătură cât o palmă, pentru ventilație şi astfel aerul înghețat a putut circula netulburat pe toată lungimea serei. Există o explicație tehnică şi, învățând din această întâmplare, am plantat din nou răsaduri de roșii două săptămâni mai târziu. Așa s-a transformat avantajul dorit în dezavantaj.

Comori în curtea din spate

Ceea ce s-a întâmplat cu roșiile este o poveste tristă, dar, totuși, viața în grădina mea merge mai departe. Se conștientizează acest lucru în mine când sunt surprins de capacitatea de creștere a buruienilor și când realizez că nu m-am pregătit destul de bine pentru lupta împotriva lor. Buruienile nu se înmulțesc într-un singur strat, în stratul cu creson, rucola și mazăre: nu au putut să prospere în ciuda udării regulate, legumele semănate au crescut atât de repede încât pur și simplu au copleșit buruienile. Iar eu am avut o recoltă de frunze crescute fără produse chimice.

Între timp am descoperit și o comoară adevărată. În spatele șurei se afla o grămadă imensă de crengi și tot feluri de resturi de copaci, pe care am vrut să le elimin. Această parte a curții, care a văzut zile mai bune, era domeniul urzicii și a altor plante cu tulpini grase, care mureau în fiecare an, iar ramurile copacilor și trunchiurile mai groase au putrezit încet. Rezultatul: material compost de înaltă calitate, pe care l-am amestecat cu iarba proaspăt tunsă și rădăcinile nedorite din grădină. Sperăm că în toamnă o să avem un compost pe care-l putem folosi.

Și alte realizări tehnice

Chiar dacă-mi place viața idilică de la sat, tot îmi petrec zilele în oraș, la lucru, am o rutină. Îmi amintesc de treburile mele de grădină, obiectele – șuruburi, garnituri de etanșare, adaptoare pentru robinet, coliere plastice, șurubelnițe – pe care le găsesc în buzunarele de la geacă sau de la pantaloni. Nu am nevoie de agende, acestea îmi amintesc exact de ce fel de dezvoltare tehnică se desfășoară în prezent în grădină, de ce trebuie achiziționat pentru următoarea etapă de muncă.

Luna aceasta, cea mai mare provocare a fost operarea sistemului de irigare instalat anterior. Era clar că sistemul trebuie automatizat, întrucât nu suntem prezenți permanent la locul operațiunii. Sistemul are două părți importante: pe de o parte, trebuie să garantez ca rezervorul de apă al sistemului de picurare în cădere liberă să nu se epuizeze niciodată, iar pe de altă parte, ca irigarea prin picurare să înceapă și să se oprească într-un mod controlat. Nu prea există pe piață un sistem automatizat care oferă soluție pentru ambele probleme, motiv pentru care am decis să cumpăr separat părțile sistemului meu de automatizare. Doar în momentul în care scriu aceste rânduri, am reușit să fac configurez sistemul să funcționeze fiabil, deși încă nu îndrăznesc să spun că am trecut de perioada de probă. Am avut nevoie de o garnitură solenio, de un modul de control al nivelului de lichid, de doi senzori pentru detectarea nivelului de lichid, de doi reductori de curent, de un releu inteligent cu aplicație gratuită, de cabluri și conectori, iar după montare de o confesiune și de exerciții de relaxare recomandate de experți. Nu vreau să-mi alung norocul, dar mi se pare că funcționează. Sistemul pornește în fiecare dimineață automat, merge timp de o oră și jumătate, iar dacă nivelul de apă scade în rezervor, o pompă submersibilă îl reumple din puțul din curte.