Stă sera de grădină, cincizeci de metri pătrați de uzină bio controlabilă sau parțial controlabilă, în continuarea căreia va exista și o grădină de legume în aer liber. Dar despre aceasta mai târziu. În primul capitol al jurnalului meu de grădinărit v-am putut spune doar că sera mea a rezistat abilităților mele de bricolaj, acum pot să vă asigur că a rezistat și testului timpului, stă de aproximativ treizeci de zile.

La mijlocul acestei perioade – sau cândva atunci – am pus pe seră folia profesională de 170 de microni, pe care am achiziționat-o la începutul primăverii într-o dimensiune de aproximativ 150 de metri pătrați. Folia cu dimensiunea de 10,5x14 metri a ajuns într-o singură piesă, iar din acest motiv – trebuie să admit – mi-a fost frică să o montez. Am evitat-o și am planificat în același timp montarea cu socrul meu, iar când era inevitabil, ca oamenii deștepți, am cerut ajutorul vecinilor. Cu ajutorul lui András și Tamás, care au experiență în montarea serelor, am reușit să ridicăm piesa uriașă de plastic la locul ei în scurt timp, am fixat-o, am tăiat-o și am rezolvat o problemă. Am fixat-o, în primul rând, prin împământarea capetelor foliei, iar folia întinsă a fost atașată de elementele structurale vopsite cu o bandă adezivă cu două fețe de înaltă calitate. Soluția este cu puțin mai exigentă decât soluțiile tipice de bricolaj – adică soluția care începe cu afirmarea: leagă-l cu un fir subțire, o să țină – dar măcar este invizibil și chiar ține. Sau până acum.

Pentru a declara finalizat cel mai nou obiect al curții, mai rămânea o operațiune foarte importantă: acoperirea părților din față și din spate ale serei, inclusiv montarea ușii și a ferestrelor. Pentru această sarcină mai aveam patruzeci de metri pătrați de folie. Am optat să facem cadre de diferite dimensiuni din lemn, pe care le vom putea deschide după capriciile cadrelor și a vremii (Sperăm că le puteți recunoaște în ilustrații). Intervenția a durat puțin mai mult decât ne așteptam, dar a fost finalizată în două zile și astfel obiectul numit poate fi declarat finalizat (Apropo: executăm lucrări de tapiţerie).

În timpul montării am realizat multe lucruri importante. De exemplu, ne-am dat seama de greșeala noastră tipică regională, adică că începem munca de pe partea vizibilă pentru audiență. Acest lucru estre determinat în primul rând de teama că în cazul în care materialul se epuizează spre sfârșitul operațiunii, măcar partea dinspre stradă va arăta bine, iar partea nevizibilă o vom rezolva cumva. Dar, bineînțeles, am avut suficient material, nu am plănuit sera în zadar, am plănuit doar montarea proastă, deoarece atunci când am pus folia pe locurile vizibile – deși am lucrat cu calm, că am avut suficient material – nu aveam încă experiența acumulată pentru rezolvarea problemelor neprevăzute. Astfel partea vizibilă de pe stradă a serei a ieșit acceptabilă, iar partea din spate este perfectă. Iar sera funcționează conform intenției: când am pus ultima ușă la locul ei, temperatura s-a ridicat imediat, transformând sera mea într-o saună. Era musai să deschid o fereastră.

Deși nu ne-a umbrit bucuria, am fost totuși triști când ne-am dat seama că în timpul construcției serei am călcat pământul pregătit pentru semănat în așa măsură încât toată suprafața de cincizeci de metri pătrați a trebuit să fie săpată din nou. Acum fără nicio soluție automatizată. Și, bineînțeles, crearea straturilor a început cu îndepărtarea rădăcinilor și gazonului de mărimea palmei, rămas chiar și după ce am arat pământul (Nu am făcut o muncă perfectă). Cu toată acestea, s-a dovedit a fi deosebit de util să încadrez paturile cu scânduri dintr-un gard vechi și să acopăr trotuarele dintre paturi cu crenguțe.

Apa care dă viață tuturor

Marile realizări ale civilizației noastre, de obicei, rezolvă câte o problemă… iar în același timp creează două noi. O seră protejează plantele de ger… și de precipitațiile naturale care dau viață. Da, plantele trebuie udate! Există o realizare pentru această problemă care este la fel de veche ca civilizația umană (Numai că întrebarea este câte probleme va crea această rezolvare).

Deoarece udarea zilnică nu este realizabilă datoria distanței, am optat pentru sistemul modern de irigare prin picurare disponibil pe scară largă. În curte este o fântână plină cu apă potrivită pentru irigare, avem nevoie numai de o pompă submersibilă, rezervor de apă cu suport, filtru, conductă principală, conectori, picurătoare, dopuri. Nu este un mare lucru… La început părea că se poate rezolva din 1.000 de lei – bineînțeles, fără a include și lucrările mele de montaj – dar acum este clar că depășim estimarea inițială a costurilor cu 20-25%. Ceea ce s-a întâmplat a fost că am instalat în mod acceptabil sistemul de irigare, iar în timpul testului am inundat straturile. Acest lucru poate fi însă rezolvat cu un gadget special făcut pentru sisteme de irigare și alte câteva gadget-uri. Acum lucrăm la montarea perfectă.

Straturile, poteca stelelor și planul de semănat

Chiar înainte să pregătesc în detaliu planul meu de semănat, mă tot deranja o întrebare. Nu sunt superstițios, dar poate că nu ar trebui să vorbesc despre acest lucru atât de devreme și atât de deschis. Întrebarea îngrijorătoare și fără niciun răspuns sună astfel: Ce o să facem cu atâtea legume?

Primul articol al planului meu de semănat stipul faptul că nu o să avem avocado. Fiica noastră îl iubește, fiul nostru nu prea, vecinii ar deveni geloși, este greu de păstrat și depozitat, ar putrezi în pivniță, deci nu… Nu o să avem avocado în acest an. Dar atunci ce ar trebui plantat?

Aceasta chiar dacă pare o întrebare simplă, adresată unui bucătar devine una foarte periculoasă. Este un fel de „Cutia Pandorei”. Deoarece pentru noi nu există salată, există numai salată iceberg, salată romaine, rucola, năsturel și creson… Destul pentru început. Sau încă andivă, salată creață roșie… ah... și salată verde. V-am spus, este o întrebare complexă.

Am semănat rucola, năsturelul, cresonul, busuiocul, salata verde și mazărea cu cinci zile înainte să vină fotograful la fața locului (Dacă vor crește până când vom face fotografiile pentru următorul număr al revistei, voi dovedi acest fapt cu imagini). În timpul în care am făcut fotografiile, am plantat răsadurile de roșii, la o distanță potrivită de conductele de irigare, iar pe pământ am pus niște paie, amânând astfel apărarea în fața buruienilor.