Potrivit istoriei gastronomiei, coriandrul provine din regiunea mediteraneană, azi este cultivat în toată lumea. Este folosit de trei mii de ani în bucătărie și în medicină, deși se menționează că apare și în documente sanscrite vechi de șapte milenii. De asemenea, este inclus și în cartea de plante medicinale egiptene cunoscută sub numele de „papirusul Ebers”, scrisă în jurul anului 1550 î.Hr.
Arheologii au găsit semințele plantei în mormintele faraonilor, iar acest fapt demonstrează popularitatea plantei, din care au „împachetat” chiar și pentru viața de apoi. Deoarece egiptenii considerau coriandrul drept condimentul fericirii, s-au asigurat ca faraonii să aibă acces la aceste plante chiar și după moartea lor. Medicul grec Hipocrate, fondatorul medicinii europene, l-a recomandat ca medicament pentru digestie. Sportivii greci și gladiatorii romani au folosit ulei de coriandru pentru a-şi trata spasmele și încordările musculare. Soldații romani au luat cu ei și semințe de coriandru în campaniile lor pentru a-și asezona pâinea, dar le-au folosit și în marinări de conservare: au frecat cărnurile crude cu un amestec de chimen, oțet și coriandru înainte de pregătire. Datorită lor, acest condiment a devenit popular în toată Europa. De fapt, este și unul dintre primele condimente de origine europeană care a fost dus în America în secolul al XVII-lea. Au început să-l cultive și acolo, devenind cel mai popular în Mexic și America de Sud. Frunzele proaspete de coriandru sunt adesea amestecate cu gusturi iuţi, le balansează prin efectul de răcire. În Anglia din Evul Mediu, în timpul ceremoniilor de căsătorie, pe lângă crenguța de rozmarin care simboliza fidelitatea, tânărului cuplu i-a fost oferit ceai de coriandru, despre care au crezut că alungă somnolența și crește vitalitatea – acestea fiind caracteristici de care au avut nevoie cel puțin pentru prima noapte petrecută împreună.
În cărțile de condimente este adesea numit și coriandru parfumat, ceea ce este ciudat deoarece necoapte frunzele și fructele au un miros puternic de ploșniță. Numele său se referă, de asemenea, la aceasta: Coriandrum provine din cuvântul grecesc „korisz”, care înseamnă ploșniță. Prin coacere, mirosul neplăcut se maturizează într-o aromă parfumată, iar planta uscată nu este doar un condiment popular, ci și un ingredient în produse cosmetice, parfumuri și chiar tutun de pipă, în principal în produsele cosmetice pentru bărbați. În Thailanda, a cărei bucătărie a devenit acum o modă de imitat în întreaga lume, aproape totul este servit cu o garnitură sau sos de frunze de coriandru. Frunzele proaspete de coriandru se armonizează deosebit de bine cu roșiile, castraveții, avocado și salata verde. Este bine de știut despre frunzele de coriandru că își pierd aroma după o gătire lungă, deci merită să le adăugăm la mâncare chiar la sfârșitul gătitului. Aroma deplină a semințelor de coriandru poate fi obținută prin prăjire.
Grecii antici l-au amestecat în vin, este și azi un ingredient al mai multor lichioruri și bitter-uri. Iată o rețetă clasică de lichior bitter, care se poate pregăti cu ușurință și acasă. Pregătim o esență din următoarele condimente: semințe de coriandru, chimen, pelin, rădăcină de obligeană, isop, coada șoricelului în cantități egale, care poate fi aromatizat cu nucșoară, vanilie, coajă de portocale și/sau cuișoare. Ingredientele le măcinăm cu un aparat sau într-un mojar și le punem într-o sticlă cu gură largă, iar la douăzeci de grame turnăm 7 dl de pălincă de calitate bună și 3 dl de apă. Amestecând des, fermentăm aproximativ o săptămână. Strecurăm și amestecăm cu un sirop mai dulce, după gust.
Pe teritorii maghiare, denumirea cea mai populară era cigánypetrezselyem, adică pătrunjel țigănesc, deoarece, potrivit credinței populare, țiganii l-au adus cu ei când au venit în Europa din India. Se numește și poloskakömény (chimen de ploșniță), care se referă la miros și care este aproape de numele original. Iar denumirea de bolhafű (iarbă de purice) se referă la unul dintre tipurile de utilizare: János Török scrie în opera lui din 1619, intitulată Carte medicinală, că apa în care am fiert semințe de coriandru este bună împotriva puricilor. Anne McIntyre, în cartea sa Băuturi vindecătoare (London, 1999; pe românește: PRO EDITURA, 2006), prezintă o rețetă pentru o băutură peruană veche pentru calmarea durerii. Potrivit autoarei, această băutură, care nu se poate numi medicamentul timizilor, este amestecul celor mai populare condimente americane: proprietățile digestive ale semințelor de coriandru ajută la ameliorarea durerilor de cap cauzate de indigestie, iar chili are efect analgezic și ajută la menținerea stării de bine. Avem nevoie de două lingurițe de semințe de coriandru, o linguriță de chili, cinci cuișoare, aproximativ o jumătate de litru de apă. Fierbem, lăsăm să se răcească puțin, după care aromatizăm cu puțină miere. Este eficientă sau nu? Încercați-o, poate o să aveți noroc.
