Unul dintre cele mai interesante capitole ale grădinăritului este creșterea răsadurilor. Eu am încercat această activitate în acest an pentru prima dată în viața mea, fiind aproape de 50 de ani. Cantitatea de adrenalină oferită de germinația semințelor și plantele în creștere îmi este suficientă. Ideea mi-a venit din senin, am visat-o pe 9 martie, într-o după amiază de duminică, în timp ce mă odihneam după prânz. Luni am stat deja la coadă la magazinul de semințe și, primind o ofertă excelentă, am achiziționat o mini seră cu cadru, am cumpărat ghivece pentru răsaduri sau am pregătit din cutii și pahare de chefir... Și după toate acestea nu m-am putut opri.

Planul grădinii de zacuscă

Da, normal, ar fi fost mai bine să păstrez câteva roșii mai frumoase din recolta de anul trecut pentru semințe, dar în anul debutului meu în grădinărit, chiar și cea mai mică grijă a fost mai mare decât să pun la o parte câte un exemplar frumos matur din cele patru sau cinci soiuri. Și ardeii au avut o recoltă bună, dar niciun soi nu m-a impresionat atât de mult cât să-mi fie tare dor. Așa că am decis că în acest an ardeii vor avea un singur scop: sub jurământ vor servi proiectul de toamnă de zacuscă. Deci în acest an voi planta numai ardei kapia, gogoși și eventual puțin ardei gras galben, cât să mâncăm la o cină. Anul trecut vânăta m-a surprins cel mai mult: am plantat în seră mult prea târziu niște răsaduri triste, care au produs 6-7 legume frumoase, mari. Le-am copt, le-am tocat, le-am mâncat.

Deci, luând în considerare toate aceste experiențe din anul trecut, am decis că în acest an întreaga capacitate a serei să fie folosită pentru un singur lucru: să pregătesc atât de multă zacuscă cât este posibil. Subliniez: toată capacitatea serei. În momentele mele optimiste chiar m-am gândit că, dacă nu o să am destule borcane pentru a depozita această recoltă mare, vom mânca surplusul. Deci nu este o surpriză când vă spun că creșterea răsadurilor, ca un subsistem al grădinăritului meu amator, va servi acest megaproiect de zacuscă.

Numai după planuri

Prima concluzie: nu este prea bine dacă dorința irezistibilă de a crește răsaduri îți vine în timpul siestei de duminică după-amiază. Adică nu este prea bine dacă implementezi această dorință dintr-o dată. În mod ideal ar fi trebuit să-mi vină dorința de a planta ardeii, țelina și vânăta cel mai târziu la sfârșitul lunii februarie și de a planta roșiile numai după 20 martie. Ah, și soiurile de varză, nu ar fi trebuit să le doresc, era un proiect sortit eșecului de la început. Rezultatul dorinței mele pripite: răsadurile de roșii sunt prea mari – pentru fotografia atașată din motive de compoziție cu greu am putut alege două mai mici – răsadurile de ardei sunt prea mici, dar și vinetele mai trebuie să crească. Și răsaduri de țelină? Doar rugăciunile sau expertiza le-ar putea ajuta, deci m-am rugat mult.

Vechile tehnici…

De îndată ce am început în ultima lună să mă scufund în arta magică de a planta răsaduri, amintirile din copilăria mea legate de viața de la sat mi-au revenit. Fiind băiețel, m-au interesat, impresionat lucrurile mari: căruța cu paie, calul, aratul și grăpatul… Amintiri despre semănare şi plantare nu mi-au rămas, adică am amintiri foarte vagi, pe care le păstrez cam acolo unde păstrez imaginile despre femeile din familia mea cum lucrează în bucătărie. Ceea ce îmi amintesc este doar că într-o gospodărie tradițională secuiască grădinăritul nu era considerat o muncă agricolă importantă. Nici nu se spunea că grădinăritul este muncă agricolă. Și acum am realizat de ce am crezut despre bărbații de atunci că pentru ei numai ceea ce venea din hambar era considerată mâncare. Ceea ce venea din grădină, nu era mâncare. Să fie carne și cartofi. Legume? Mărunțite, zdrobite, să nici nu le vadă în mâncarea lor. Eventual, murate într-un bidon mai mare. Nici să nu menționez dulceața, pentru că din punctul de vedere al unui bărbat dulceața este cea mai proastă tehnică de conservare a fructelor.

Desigur, acum știu că ar fi fost mai bine să acord atenție activităților secrete de grădinărit ale bunicilor și mătușilor din acea vreme, o activitate despre care mi-au rămas numai câteva imagini. Cum câte un răsad de legume a migrat în două mâini invizibile de la verandă pe pervaz, de acolo la marginea grădinii de flori, pe care le-au păzit de puștii ca mine cu țipetele puternice.

…și noi

În lipsa unei opțiuni mai bune, m-am informat de pe Internet despre cultivarea răsadurilor, o activitate care este ca o terapie tolerabil de bună. Adică cultivarea este o terapie, sub nicio vorbă navigarea pe Internet. Despre un singur lucru nu am căutat informații. Nu, nu sunt expert în acest lucru, nu m-am informat numai pentru că era la îndemână deja: sol pentru răsaduri. Eu nu m-am deranjat să măsor conținutul de umiditate sau pH-ul compostului de anul trecut: cu curajul ignorantului, orbit de mândrie, l-am distribuit în pahare, l-am udat așa cum mi s-a părut normal, după care am plantat deja semințele pregerminate. Ei bine, m-am informat puțin: m-am uitat la niște video-uri pe YouTube. Am dezinfectat pământul într-un recipient acoperit într-un cuptor cu microunde timp de aproximativ 15 minute. După ce s-a răcit, am adăugat niște perlit (produs ecologic care reține apa în solul pentru răsaduri) și l-am inoculat cu ciuperci micorizale. Eu nu prea vorbesc limba biologilor, dar ceea ce am înțeles este că ciuperca formează asociații simbiotice cu rădăcinile plantelor – aceasta este micoriza – și ambele beneficiază în urma acestei simbioze. Dacă e bine pentru ele, pe mine nu mă deranjează. De atunci, dacă într-un colectiv cineva aduce vorba despre grădinărit și eu nu prea am chef să discut despre această temă, spun numai atât: Păi, eu le-am plantat în pământ cu micoriză și cresc frumos. După această frază, de obicei trecem la o temă despre gătit.

Echipa de start

Dacă nu în fiecare zi, dar cel puțin de două ori pe săptămână, verific prezența echipei mele de start, adică îi enumăr pe cei căzuți. În acest moment am cel puțin 42 de răsaduri de roșii (cresc așa de repede, este foarte greu să verific și să număr), 65 de răsaduri de ardei, 32 de vinete. Tot aștept ca meteorologii să anunţe o vreme fără ger și să fie plantate în seră în siguranță. Concluzia: creșterea răsadurilor chiar este o activitate de terapie, iar anul viitor totul va fi diferit: atent planificat și toată povestea…