Creșterea răsadurilor acasă nu a fost întotdeauna un succes absolut. Adică până în acest an. Cei care au citit jurnalul meu și în 2023 cu siguranță își amintesc de marele masacru de răsaduri de anul trecut, când am reușit să îngheț într-o singură noapte în masă răsadurile de roșii și ardei, plantate la sfârșitul lunii aprilie. Și aventura mea cu răsaduri de anul acesta are pierderi, dar acum plantele mele au suferit din cauza încălzirii bruşte.

În ultimul capitol al jurnalului meu am vorbit cu încredere, mândrie despre creșterea răsadurilor acasă și despre succesele mele în această activitate… Păi, după plantare, succesele mele au fost puțin umbrite. În ciuda tuturor sfaturilor analogice și digitale, am neglijat să aclimatizez ritualic plantele crescute în camera semi-umbrită la aer liber. Dar am avut motive obiective: locuind în oraș, la bloc, nu aveam un spațiu deschis unde să așez răsadurile dimineața și să le adun seara, ca să devină mai puternice, gata de plantat. Se pare însă că motivele mele obiective nu prea contează pentru natură...

După plantare, răsadurile pur și simplu s-au slăbit, unele chiar s-au aplecat până la pământ şi temperatura din seră, în ciuda ventilației, a crescut exponențial, iar pe frunzele plantelor mele crescute cu grijă au apărut niște pete, semnele temperaturii prea ridicate. Eu ce pot să fac? M-am gândit să organizez o rugăciune colectivă în curtea mea pentru supraviețuirea lor, dar am renunțat la această idee. Pur și simplu m-am uitat la cer și am încredințat răsadurile mele  milei Domnului (Normal, nici aceasta nu era o idee excelentă, abia mai târziu mi-a trecut prin minte că s-ar putea că Dumnezeu nu vede ce se întâmplă în sera mea, folia nefiind transparentă).

Vestea bună este însă că la majoritatea răsadurilor le-au crescut în ultima săptămână frunze noi, frunze verzi închise și sănătoase. În plus, udarea începe și se oprește conform programului și am adăugat o cantitate suficientă de nutrienți sub formă de compost și gunoi de grajd la paturi. Deci nu ar trebui să apară probleme noi. Singura problemă este că am o mică întârziere, faptul că răsadurile nu erau într-o stare excelentă mă împiedică puțin. Desigur, asta nu m-a descurajat să-mi cresc răsadurile mele în viitor, dar trebuie să plănuiesc mai bine amplasarea lor, logistica lor.

Legume timpurii

Cu greu îndrăznesc să scriu, dar anul acesta am pus sera la treabă foarte devreme. Chiar la sfârșitul lunii februarie am plantat diferite soiuri de salată, ceapă, mazăre, rucola și spanac. Vă spun cu mândrie că spanacul l-am recoltat deja, salata încă o culegem, în câteva zile copiii vor avea acces și la mazăre, iar ceapă avem de nu o putem număra. Ridichi... Ridichi nu avem. Vă promit, am semănat ridichile dintr-un pachet proaspăt cumpărat, pe care l-am deschis eu. Dar mi-a ieșit sfeclă. Normal, mi s-a părut ciudat, dar nu am exclus posibilitatea că n-am fost atent şi de fapt am semănat sfeclă baby. Așa că mi-am spus să încerc încă o dată, acum la aer liber, același pachet, aceeași metodă. Și a crescut. Sfeclă. M-am așezat pe marginea stratului și am constatat că am greșit ca un elector nebun în sensul einsteinian, care a făcut același lucru la fiecare patru ani și totuși se aștepta la un rezultat diferit. Care nu a venit niciodată. Încerc să remediez deficitul de ridichi al familiei prin împăturirea pachetului cu semințe de ridichi într-un triunghi și prin aruncarea acestuia în foc. După care urmează semănarea a trei soiuri de ridichi, semințe din trei diferite pachete.

Aventurile în aer liber

Viața în afara serei a fost, de asemenea, complet tulburată de încălzirea destul de timpurie. Acest lucru este demonstrat de faptul că morcovii și pătrunjelul nu se văd deloc, mai ales pentru că sunt ascunși de buruieni. Desigur, cel mai mare beneficiar al vremii brusc calde este buruiana, despre care cred că mici broaște verzi extraterestre le plantează în pământul nostru noaptea, pentru că este imposibil să concurezi cu ele chiar și ca familie. Dacă le-ar planta în rânduri ar fi mai ușor să le scot.

Dar proiectul meu de usturoi pare să fie un succes. În timp ce anul trecut am avut doar încercări slabe de a crește câțiva usturoi, în această primăvară am cercetat amănunțit, am aflat că primăvara se poate planta doar usturoiul de primăvară. Deci am comandat din București usturoi de primăvară, soi specific de Makó (oraș din Ungaria). Așa facem în lumea capitalismului global grădinăritul la scară mică, de casă. Dar ceea ce contează este că mai mult de o sută de usturoi cresc frumos în grădina mea, o să ajungă până la primăvara următoare – dar oricum nu voi uita nici de usturoiul de toamnă. Nu există niciodată o cantitate suficientă de usturoi, mai ales că câinii vecinului sunt nebuni după usturoi, pot mânca dintr-o dată câteva kilograme din el sub formă de cârnați.

Plan nou: bioreactor...

…ceea ce nu este un obiect militar sau de apărare, ci o structură de compostare planificată și executată cu genialitate. Planul sună astfel: structura trebuie să fie fabricată dintr-o plasă rabitz sau panou de gard de aproximativ un metru înălțime, astfel încât să înconjoare un metru pătrat de suprafață. Merită să tapetăm structura cu folie geotextilă. Vom obține un coș mare, în care trebuie să montăm trei țevi de plastic cu diametrul de 110, în pereţii cărora trebuie să facem multe găuri cu diametrul de 2-3 cm. Vom așeza componentele pentru compost în acest coș mare, în jurul țevilor și vom acoperi compostul cu folie geotextilă. Restul depinde de natură. Avantajul acestei soluții este că nu trebuie să ventilați, să aerisiți constant compostul și că în două luni vom obține un compost gata în proporție de 80 la sută. Sper să pot raporta despre asta în următoarea parte a seriei noastre, pentru că nu este nimic interesant de spus despre plivit.