Rețetă din cartea lui Krisztián Nyáry
Gyula Krúdy (1873-1933) a fost un scriitor, jurnalist maghiar, maestrul remarcabil al prozei maghiare moderne. Conform poveștilor lui, în care mâncarea avea un rol important, este considerat cel mai mare gurmand maghiar, căruia îi plăcea să mănânce mult și bun. Dar cum reiese din cartea lui Krisztián Nyáry, numită Így ettek ők. Magyar írók és ételeik (Așa au mâncat ei. Scriitori maghiari și mâncărurile lor), care prezintă relația scriitorilor maghiari cu gastronomia, mâncarea și mâncatul, Krúdy nu era un gurmand, iar în ultimele decenii ale vieții sale, când nu avea nici locuință stabilă, nici loc de muncă stabil, nu a mâncat nici prea mult și nici prea bun.
Totuși, mâncarea și mâncatul erau o temă importantă în opera sa: a scris despre mai mult de o sută de feluri de mâncare în romanele și nuvelele sale. Dar aceste descrieri nu erau rețete, deoarece Krúdy nu era un bucătar, acestea erau simboluri. După cum subliniază Nyáry în cartea sa, mâncatul și mâncarea apar în opera lui Krúdy în timpul Primului Război Mondial și devin teme definitoare de la începutul anilor ’20, reprezentând tinerețea și lumea care a dispărut. Dar mâncarea apare și ca simbolul puterii masculine, al iubirii sau chiar al decesului.
A prezenta diferite grupuri sociale prin reprezentarea obiceiurilor alimentare și de bucătărie a devenit un instrument des folosit în opera sa, dar și personajele lui erau caracterizate după obiceiurile lor de mâncare, eroii lui fiind pasionați de mâncare, mâncat și erau des portretizaţi cu diferite condimente în buzunare, mergând de la un ospăț la altul. Citind despre aceste caracterizări, oamenii l-au numit pe Krúdy cel mai mare gurmand, deși nu purta condimente cu el și nici nu mergea la ospețe, felurile lui preferate nu erau deloc specifice gurmanzilor, iar acasă mânca adesea varză, mazăre, slănină cu ceapă, pâine cu unt.
Vă prezentăm o rețetă a lui Gyula Krúdy:
Luăm mai multe feluri de pește, le tăiem în bucăți egale şi le lăsăm să stea în sare o oră și jumătate, apoi într-o cratiță călim multă ceapă tocată mărunt în unt, adăugăm un vârf de cuțit bun de boia de ardei și aburim peștele sub capac timp de o jumătate de oră, iar la final turnăm peste o lingură de apă și smântână. Când dă în clocot, servim la masă. Pare un preparat unic, dar numai o imaginație suspicioasă s-ar gândi la un „păstrăv” atunci când sunt menționate mai multe feluri de pește – ar fi mai sigur să știm ce fel de pește să cumpărăm. „În niciun caz peștele nobil, capra, păstrăvul, mătrăguna, ci mulțumiți-vă cu somnul, știuca, știuca pentru papricaș”, spun experții, pentru că orice om ar ști să pregătească peștele, deși cinci sutimi dintre ei știu cum să-l pregătească cu adevărat. Acești buni sfătuitori sunt cei care ne împiedică să ne bucurăm de cel mai bun pește într-un simplu papricaș de pește, care este poate secretul papricașului de pește.
Gyula Krúdy: A Farsangi és böjti örömünk: a hal (Deliciul nostru de carnaval și de Postul Mare: peștele), 1933
