Sándor Márai a fost unul dintre cei mai de seamă scriitori, poeți, jurnaliști și dramaturgi maghiari. S-a născut în anul 1900, la Cașovia, într-o familie burgheză. S-a mutat în Germania să studieze jurnalismul în anul 1919 și s-a întors cu soția sa, Lola, în Ungaria, în 1928. Devine o persoană importantă în anii 1930-1940, care a criticat puternic regimul. În 1948 părăsește definitiv țara sa, emigrând mai întâi în Elveția, apoi în Italia, după care se stabilește în America, reîntorcându-se în Europa între anii 1967 și 1979. Marele scriitor a murit în 1989 în San Diego: s-a sinucis în exil.

După emigrare, operele sale au fost îndepărtate de pe scena literară maghiară: Márai avea o atitudine anti-bolșevică, iar romanele sale au prezentat viața ideală a burghezilor, teme care n-au fost prea permise în perioada aceea. Începând din 1980, operele sale ar fi putut publicate în Ungaria, dar el a decis că, până când nu vor fi alegeri democratice în Ungaria, nu va contribui la acest lucru. După moartea sa, în 1990, s-a început publicarea lucrărilor sale, iar în acel an i s-a acordat Premiul Kossuth postum.

Márai a încercat cele mai importante bucătării ale lumii în timpul călătoriilor sale din anii 1920 și mai târziu, în timpul emigrării sale: a mâncat feluri remarcabile – și nu atât de remarcabile – pregătite de bucătari remarcabili în Paris, Berlin, Roma și New York, dar și în sate izolate. Totuși, a tânjit toată viața sa după arome ungurești burgheze din vremea pașnică, după aromele copilăriei sale – scrie în cartea sa Krisztián Nyáry, numită Így ettek ők. Magyar írók és ételeik (Așa au mâncat ei. Scriitori maghiari și mâncărurile lor), care prezintă relația scriitorilor maghiari cu gastronomia, mâncarea și mâncatul. Chiar dacă îi plăcea mult gastronomia burgheză, preferatele lui erau preparate simple, pentru el legumele, verdețurile erau foarte importante. „Să consumăm mai multe, mult mai multe plante, legume și fructe. Mai puțină, mult mai puțină grăsime și carne grasă. Să mâncăm mult pește și pâine de secară în fiecare zi”, a spus el.

Se spune că faimoasa „Clătită Gundel” este asociată cu Márai. În 1940, un teatru a prezentat în premieră piesa lui Márai, numită Aventură, iar după cel de-al 200-lea spectacol a avut loc un banchet în faimosul restaurant Gundel. În memoriul său, actorul György Galamb, care a jucat rolul principal, scrie că cel mai spectaculos fel la acest banchet a fost clătita pregătită de soția lui Márai, Lola. Aceste clătite pregătite după o rețetă veche din familia lui Lola, umplute cu nuci, stafide și coajă de portocală zaharată, servite cu un topping de ciocolată, i-au plăcut atât de mult lui Károly Gundel încât a inclus acest desert în meniul restaurantului său sub denumirea de „Clătită Márai”. Iar după ce Márai a emigrat și folosirea numelui Márai nu era recomandată, delicatesa lui Lola a primit denumirea de „Clătită Gundel”. Această parte a poveștii este cu siguranță o legendă, spune Nyáry în cartea sa: nu există nicio urmă de clătite Márai sau Gundel pe cardurile de meniu ale restaurantului sau în cartea de bucate a lui Károly Gundel. Acest desert apare pentru prima dată în cartea de bucate a lui János Rákóczi, un discipol al lui Gundel, din anul 1964. Că rețeta originală era a lui Lola, vom afla numai atunci când cartea sa de bucate va fi publicată, subliniază Nyáry.

Ingrediente:

• 12 buc. de clătite (rețeta o găsiți pe site-ul nostru: bucatariasecuiasca.ro)

Pentru umplutură:

• 1,5 dl rom de 50-60%

• 40 g stafide

• 20 g coajă de portocale zaharată

• 180 g miez de nucă

• 1 dl smântână lichidă pentru frișcă

• 120 g zahăr

• scorțișoară zdrobită după gust

• 50 g unt (pentru prăjire)

Pentru topping-ul de ciocolată:

• 2,5 dl lapte

• puțină vanilie

• 30 g zahăr

• 100 g ciocolată

• 1,5 dl smântână lichidă pentru frișcă

• 3 gălbenușuri de ouă

• 80-100 g zahăr

• 50 g pudră de cacao

• 15 g făină

• 5 dl lapte

Mod de preparare:

Punem la înmuiat în rom cu o zi înainte stafidele și coaja de portocale tăiată în felii foarte subțiri. În a doua zi tocăm miezul de nucă – nu avem nevoie de o pudră de nucă, dar nici de bucăți mari de nucă! Încălzim smântâna până la fierbere, adăugăm nuca, zahărul, puțină scorțișoară, stafidele, coaja de portocale strecurată și fierbem două-trei minute, până obținem o pulpă tartinabilă (dacă este necesar, putem adăuga niște lapte). Când s-a răcit puțin, turnăm peste jumătatea romului. Pregătim clătite, aranjăm umplutura într-o linie pe clătite, le rulăm în formă de cilindru, după care le punem la un loc mai călduț.

Pentru topping încălzim până la fierbere 2,5 dl lapte cu zahăr și vanilie. Între timp punem ciocolata într-o tavă mică termorezistentă și o topim în cuptor. Frișca o batem. Batem cu un tel până la spumare gălbenușurile amestecate cu zahăr, pudră de cacao, niște făină și lapte rece – trebuie să obținem o spumă omogenă. Adăugăm ciocolata topită, după care urmează laptele fierbinte aromatizat cu vanilie – îl adăugăm lent, amestecând continuu și repede. Încălzim pe foc mic până la punctul de fierbere. Nu îl fierbem! Luăm topping-ul de pe foc, mai amestecăm câteva minute, după care îl adăugăm treptat la frișcă. La final aromatizăm cu rom. Topping-ul nu trebuie să fie foarte dulce, dar, dacă ne place, îl putem îndulci cu niște zahăr pudră.

(Károly Gundel: Mica carte de bucate maghiară, 1934)