Spumă festivă

Distribuiți

„Se apropie sărbătorile”, obișnuim să spunem în luna decembrie. În această perioadă, puțină lumină și strălucire sunt binevenite. Atmosfera devine un pic mai festivă, iar străzile și, poate, sufletele noastre par mai colorate. Și obișnuim să spunem să „sărbătorim cu șampanie”. Adevărul este că majoritatea dintre noi consumăm aceste băuturi spumante mai ales în perioada sărbătorilor. Și totuși este păcat, pentru că, dacă le privim ca pe un vin, pot transforma o masă obișnuită sau un moment cotidian într-o ocazie specială. În continuare, pentru a intra în spiritul festiv, vă listez pe scurt principalele lucruri de știut despre cele mai populare tipuri de șampanie din lume, diferențele dintre ele, când și cu ce merită să le savurăm. Din fericire, revoluția șampaniei este în plină desfășurare și în regiunea noastră, așa că, la final, vom vorbi și despre șampaniile din Ungaria și Transilvania.

Champagne – cel de reper

Fiecare şampanie vrea să fie Champagne când „se maturizează”. Este o regiune situată la est de Paris, în nord-estul Franței și numai șampaniile produse în această regiune pot fi numite Champagne – și pe eticheta acestora poate apărea cuvântul Champagne.  

Conform legendelor, Dom Pérignon, un călugăr benedictin, lăsând vinul dulce mai mult timp în sticlă, a fost surprins să descopere, la deschidere, că băutura devenise carbogazoasă. În această regiune se folosesc trei soiuri de struguri – Chardonnay, Pinot Noir și Pinot Meunier – și tehnica tradițională, champenoise (Mèthode Traditionelle/Champenois pe etichetă), în producerea șampaniei.

Champagne adesea are o aromatică de caise, migdale și flori albe, iar datorită acțiunii drojdiei și solului calcaros ne poate aminti de produse de patiserie sau prăjituri cu unt.

Asocieri culinare tipice: stridii, pești, fructe de mare, sushi; șampania rosé – preparate BBQ;  fiind carbogazoasă, din ce în ce mai des este asociată cu mâncăruri prăjite, precum hamburger, fish&chips, cartofi prăjiți, aripioare de pui prăjite etc.

Prosecco – cel popular

Al doilea concurent de renume mondial provine din nord-estul Italiei, din regiunile Veneto (Veneția) și Treviso. Aici, soiul dominant de struguri este Glera. Prosecco este mai accesibil decât Champagne și se produce în cantități mai mari. Acest lucru se datorează, printre altele, metodei de producție.

Aromele tipice de Prosecco includ note de struguri, pere, flori albe și migdale.

Asocieri culinare tipice: Prosecco este excelent ca aperitiv, dar se potrivește de minune cu pește alb, pui și paste servite cu sosuri albe.

Cava – cel ambițios

Am putea să o numim și arma preferată, secretă a somelierilor, ospătarilor, deoarece Cava îmbină cele mai bune calități ale Champagne-ului și ale Prosecco-ului. Este produsă prin tehnologia tradițională, dar este mai ieftină decât Champagne-ul. Acest candidat provine din Catalonia, din nord-estul Spaniei și este pregătită din trei soiuri locale de struguri – Macabeo, Xarel-lo și Parellada – dar unii folosesc și Chardonnay.

Datorită climei mai calde, mediteraneene, are o aromatică de mere, fructe sâmburoase și de biscuiți, pâine, chiflă cu unt.

Asocieri culinare tipice: Cava este perfectă ca aperitiv și se potrivește excelent cu preparate mediteraneene. Într-o piață din Barcelona nu merită să alegi altceva. De asemenea, este o alegere greu de întrecut alături de o tortilla spaniolă cu cartofi și ceapă.

Șampanii maghiare – cea națională

Mulți cunosc numele lui József Törley în zilele noastre și mulți consideră că începutul producerii șampaniei din Ungaria a început în 1882, când Törley a deschis crama sa din Budafok. Totuși, pe teritoriul Regatului Ungariei au existat mai multe fabrici de șampanie și anterior. Chiar și cuvântul maghiar pentru șampanie – pezsgő – provine dintr-o carte scrisă de Contele István Széchenyi în 1830.

În zilele noastre, producerea șampaniei a devenit o activitate aproape națională, aproape toate regiunile viticole ale Ungariei produc și șampanie. Totuși, datorită producției în masă a șampaniilor dulci, de calitate slabă, reputația internațională a șampaniilor maghiare nu este cea mai bună, dar cei care știu unde să caute – mai ales în regiunea Somló și Tokaj – pot găsi șampanii excelente și în Ungaria.

Șampaniile maghiare sunt pregătite din soiuri de struguri internaționale, dar sunt populare și amestecurile pe bază de Furmint și Hárslevelű.

Aromatica șampaniilor maghiare este dominantă de caracterul de mere, pere, gutui și flori, cu nuanțe de migdale și pâine.

Asocieri culinare tipice: mâncăruri de cartofi, pui și legume; sau un rozé pentru mâncărurile îngroșate cu rântaș alb sau papricașuri.  

Șampanii transilvănene – cea debutantă

Este o mare mândrie și bucurie că în sfârșit vă pot recomanda șampanii de calitate produse în Transilvania. Până acum există o singură cramă specializată, dar încet-încet cramele transilvănene adaugă și vinuri spumante tradiționale în oferta lor, urmând exemplul Ungariei.

 

Vă doresc sărbători fericite și sănătate!