Ce ar putea evoca mai bine căldura casei și grija unui membru drag al familiei decât aroma unei prăjituri de casă, proaspăt coaptă? Este suficient să ne gândim la plăcinta cu mere a bunicii sau la tortul cu nucă al mamei și deja prind viață în fața noastră idilele copilăriei, masa mare din sufragerie, chipurile dragi din jurul ei, sunetele familiare și, desigur, gusturile inconfundabile. În acest număr, prăjiturile de casă, torturile și deserturile sunt în prim-plan.
Bucătarul nostru, Előd Szőcs, o să-i răsfețe pe cititorii noștri cu patru prăjituri de casă foarte simple, care necesită ingrediente pe care le putem găsi acasă, în cămară și pentru care nu este nevoie de expertize în cofetărie. Prăjitură Albinița tradițională, prăjitură cu glazură de ciocolată și fulgi de nucă de cocos, tort cu nucă în straturi și o delicatesă locală, alivancă, s-au copt în bucătăria chef-ului nostru în această lună.
După cum ne-a povestit el în timpul pregătirii, prăjiturile sunt de fapt alimente de iarnă, vara erau caracteristice deserturile mai ușoare, preparate prin fierbere, precum spuma de zmeură, grișul cu lapte, găluștele cu brânză de vaci, orezul cu lapte, budinca, laptele-de-pasăre și pandișpanul cu fructe. Adică feluri ale căror pregătire nu necesita încălzirea cuptorului cu lemne, așezat în mijlocul casei.
„În timpul verii, după coacerea pâinii, se puneau și niște plăcinte sau o tavă de cuib de viespi la cuptor, dar în mod tradițional, în timpul verii nu se coceau prăjituri în trecut. Epoca modernă și răspândirea cuptoarelor electrice sau cu gaz au dus la faptul că, în prezent, prăjiturile sunt preparate și vara”, a explicat el. În concordanță cu această concepție, în deserturile sale au fost integrate ingrediente cu adevărat de iarnă, precum miere, nuci și diverse fructe conservate – adică gemuri și dulcețuri.
Preferatul lui Előd: Tortul cu nucă
Bucătarul nostru s-a născut în luna februarie şi amintirea zilelor sale de naștere din copilărie s-a atașat pentru totdeauna de gustul tortului cu nucă făcut de mama sa. Așa cum ne-a spus el, acum câteva decenii nu găseai fructe proaspete în magazine în timpul iernii, așa a devenit nuca – dar putem folosi și mac – starul acestui tort. „Acest tort este un etalon pentru mine”, spune Előd, a cărui mamă s-a stins din viață mult prea devreme, iar de atunci bucătarul nostru caută gusturile de casă create de ea. „Cred că acest tort de pandișpan cu o umplutură de unt și nucă se aseamănă cu acestea”, a mai adăugat el.
Prăjitura Albinița – în maghiară „mézes krémes” – este o prăjitură tradițională de Crăciun și Paște. Desertul pregătit din foi moi de miere, umplute cu o cremă de vanilie și o dulceață mai acră este pe placul tuturor. Printre avantajele sale – pe lângă gustul și modul de preparare special – putem menționa și faptul că poate fi pregătit cu câteva zile înainte, deoarece cu cât stă mai mult, cu atât devine mai gustos. Originea prăjiturii Albinița nu este cunoscută. Ceea ce știm, este un desert popular – înaintea răspândirii zahărului, mierea era folosită ca îndulcitor, aromatizator – care s-a răspândit prin Transilvania în secolul al XX-lea. Prăjituri în straturi, pregătite din foi de miere putem găsi și în țările slavice – cum ar fi miodownik polonez, medena pita din Balcan sau medovik rusesc – dar varianta maghiară, din Transilvania, se diferențiază prin faptul că crema sa conține și griș.
Tort cu mălai și cocos secuiesc
Alivanca este un desert tradițional din România – mai ales din zona Moldovei, Ghimeșului sau printre secuii din Bucovina. Fiind pregătit din mălai și produse lactate fermentate – în cazul nostru sana – servit cu smântână și dulceață are un gust aparte. Deserturi asemănătoare – adică plăcinte sau torturi pregătite din mălai – putem găsi pe teritoriul Ungariei și României. „Prósza” sau „görhöny” din zona estică a Transdanubiei și din zona Dunării-Tisa este o plăcintă pregătită din mălai și untură, iar „prósza” din zona nordică a Transdanubiei este pregătită din mălai, lapte și zahăr. Asemănător, în Ardeal există o prăjitură pregătită din mălai și lapte. Iar în Moldova, Ghimeș, această prăjitură se pregăteşte cu lapte bătut și se numeşte alivancă. Conform Dicționarului explicativ al limbii române, alivanca este o „turtă făcută din mălai amestecat cu lapte bătut și cu brânză, coaptă în cuptor cu unt sau cu smântână”. Alivanca dulce era preferata scriitorului Ion Creangă, care apare, printre alte opere, în Amintiri din copilărie și în Capra cu trei iezi.
Am putea spune că prăjitura tăvălită în cocos nu este un desert tipic secuiesc, nuca de cocos nu este un fruct tipic pentru regiunea noastră. Totuși, prăjitura cu glazură de ciocolată, presărată cu fulgi de nucă de cocos, a devenit un element indispensabil al platourilor de prăjituri în zilele noastre. Este ușor de preparat, are un gust unic, iar aspectul, textura și forma o transformă într-un desert deosebit, care poate înfrumuseța orice platou de prăjituri.
.jpg)
Ingrediente
Pentru pandișpan:
• 6 ouă
• 6 linguri de ulei
• 6 linguri de zahăr
• 6 linguri de făină
• 1 pachet de praf de copt
Pentru cremă:
• 250 g miez de nucă măcinat
• 600 ml lapte
• 3 linguri de făină
• 200 g zahăr
• 300 g unt
• 2 pachete de zahăr vaniliat
Pregătire
În primul rând pregătim pandișpanul: separăm ouăle, batem albușurile cu zahăr, după care turnăm peste gălbenușurile și uleiul. Amestecăm făina și praful de copt și adăugăm treptat la albușurile bătute. Turnăm aluatul într-o formă de tort și coacem pandișpanul.
Între timp pregătim crema: amestecăm laptele cu făină și încălzim, fierbem până ce se îngroașă – trebuie să obținem o consistență de piure. Luăm de pe foc și lăsăm să se răcească. Între timp batem până la spumare untul cu zahărul și zahărul vaniliat, adăugăm crema răcită și nuca măcinată. Pandișpanul copt îl tăiem în trei felii și asamblăm tortul: punem la fund o felie de pandișpan, ungem cu cremă și repetăm. Decorăm cum ne place.
Prăjitura albiniță ("Mézes krémes")
.jpg)
Ingrediente
Pentru foile cu miere:
• 600 g făină
• 180 g zahăr
• 2 ouă
• 5 linguri de lapte
• 3 linguri de miere topită
• 40 g unt
• 20 g untură
• 1 linguriță de bicarbonat de sodiu
• 1 vârf de cuțit de sare
Pentru cremă:
• 800 ml lapte
• 8 linguri de griș de grâu
• 200-200 g unt și zahăr pudră
• 2 pachete de zahăr vaniliat
Pentru umplutură:
• dulceață de caise
Pentru decor:
• zahăr pudră
Pregătire
În primul rând pregătim foile cu miere. Peste o baie de aburi încălzim bine zahărul, ouăle, mierea, laptele, untul și untura, luăm de pe foc și adăugăm făina amestecată cu sare și bicarbonat de sodiu. Frământăm bine, împărțim în patru părți egale și le întindem pe o suprafață cu făină. Fiecare foaie o coacem pe o tavă întoarsă timp de 5-7 minute.
Pregătim și crema: încălzim până la fierbere laptele, după care, amestecând continuu, adăugăm treptat și lent grișul de grâu. Luăm de pe foc și punem la o parte ca să se răcească.
Batem untul amestecat cu zahărul pudră și zahărul vaniliat până la spumare, după care amestecăm cu aluatul de griș răcit. Punem o foaie cu miere pe o tavă și asamblăm prăjitura în felul următor: ungem foaia de jos cu jumătatea cremei cu griș, punem peste o altă foaie pe care o ungem cu dulceață, urmează încă o foaie, pe care o ungem cu restul cremei de griș și urmează ultima foaie. Punem la frigider peste noapte, iar a doua zi o decorăm cu zahăr pudră.

Ingrediente
Pentru pandișpan:
• 6 ouă
• 6 linguri de ulei
• 6 linguri de zahăr
• 6 linguri de făină
• 1 pachet de praf de copt
Pentru glazură:
• 150 g unt
• 200 g zahăr
• 3 linguri de cacao
• 100 ml apă
Pentru decor:
• fulgi de nucă de cocos
Pregătire
În primul rând pregătim pandișpanul: separăm ouăle, batem albușurile cu zahăr, după care turnăm peste gălbenușurile și uleiul. Amestecăm făina și praful de copt și adăugăm treptat la albușurile bătute. Turnăm aluatul într-o tavă și coacem pandișpanul.
Între timp pregătim glazura. Amestecăm zahărul cu apa, încălzim acest amestec până la fierbere, adăugăm cacao și fierbem amestecul câteva minute. Luăm de pe foc, adăugăm untul și amestecăm până ce se dizolvă. Punem la o parte ca să se răcească.
Când s-au răcit pandișpanul și glazura, putem asambla prăjitura. Tăiem în cuburi pandișpanul, trecem fiecare cub în primul rând prin glazură, după care prin fulgii de nucă de cocos și putem servi imediat.
.jpg)
Ingrediente
• 380 g mălai
• 220 g făină
• 220 g griș de grâu
• 200 g zahăr
• 2 pachețele de praf de copt
• 500 ml sana
• 5 ouă
• 150 ml ulei
• 400 ml lapte
• 1 păstaie de vanilie
• 2 legături de mărar
• 1 vârf de cuțit de sare
• 50 g unt
• 200 ml smântână lichidă
• 200 g dulceață
Pregătire
Amestecăm într-un bol de amestecare toate ingredientele uscate – mălai, făină, griș, zahăr, praf de copt, sare. Într-un alt bol amestecăm toate ingredientele umede – sana, ouă, ulei, lapte – adăugăm semințele de vanilie, după care adăugăm treptat și amestecul de ingrediente uscate. La sfârșit condimentăm cu mărar mărunțit. Turnăm aluatul într-un vas termorezistent uns cu unt și coacem în cuptor, la 180 de grade, timp de 40 minute. Servim cu frișcă și dulceață mai acră.