Ne bate adesea ploaia de toamnă

Distribuiți

Nu am dat acest titlu întâmplător rețetelor mele din octombrie. În primul rând, pentru că acesta este adevărul, în al doilea rând deoarece am pregătit două supe, ambele conținând elemente care, pentru a fi într-adevăr gustoase, trebuie înmuiate puțin. Ambele supe le-am pregătit din ingrediente simple, foarte accesibile, iar din cauză că vara este din ce în ce mai lungă în zona noastră, pot să spun că sunt sezoniere.

Ciuperci plutitoare

 

Ingrediente pentru 2 persoane:

Chiftele de ciuperci:

• 250g hribi proaspeți (sau altă specie de ciupercă)

• 1 ou  

• 1 ceapă

• 2-3 căței de usturoi

• 2-3 linguri de masă de pesmet

• ulei de măsline

• sare, piper după gust

Mod de preparare:

Mărunțim ceapa, o călim în puțin ulei, după care adăugăm ciupercile tăiate în cubulețe. Călim ingredientele și le condimentăm cu sare, piper și usturoi. Când ciupercile sunt gata, le lăsăm să se răcească, după care le amestecăm cu oul bătut. Adăugăm la ciuperci atât pesmet cât să obținem un aluat ușor de lucrat. Formăm chiftele din aluat și le prăjim în ulei fierbinte până când devin crocante și rumenite.

Supa:

• 500g roșii

• 1 zucchini sau dovlecel (eu am folosit zucchini)

• 1 ceapă roșie

• 1 cățel de usturoi

• oregano

• busuioc

• sare, piper după gust

• 1-2 linguri de masă de smântână de gătit

Mod de preparare:

Începem cu zucchini: îl tăiem în cuburi mici și-l punem la cuptor de 180 de grade pentru aproximativ 15 minute. Important este să se prăjească frumos. Mărunțim ceapa și o călim în puțin ulei, adăugăm usturoiul și, la sfârșit, roșiile tăiate. Amestecăm de câteva ori, după care turnăm peste atâta apă cât să acopere, după care adăugăm și zucchini-ul. Condimentăm, iar când este gata, pasăm supa împreună cu smântâna de gătit.

La servire punem chiftelele de ciuperci în supă – dar, înainte să o gustăm, merită să așteptăm câteva secunde. Cum v-am spus: uneori merită să ne bată ploaia de toamnă.

 

Blocat pe dealuri

Foto: Zsolt Damó

Ingrediente pentru 2 persoane:

Rulou cu brânză

• 40dag făină

• 5dag drojdie

• 1 vârf de cuțit de sare

• 2 linguri de masă de ulei

• orice fel de brânză care există în frigider

• apă

Mod de preparare:

Încorporăm drojdia în făină, adăugăm sarea și uleiul, începem să frământăm, adăugând atâta apă călduță (cca. 2,5dl) cât să obținem un aluat bun. Înainte ca aluatul să dospească complet, îl întindem într-o tavă, presărăm bine cu brânză, îl rulăm, după care secționăm ruloul în bucăți mai mici, în discuri de 2 centimetri – de fapt, aplicăm tehnica pe care o folosim când pregătim cuib de viespe sau melci. Discurile le punem într-o tavă – să lăsăm puțină distanță între ele – mai presărăm puțină brânză, după care le coacem în cuptor preîncălzit la 200 de grade pentru 10-15 minute.

Supa:

• 1 morcov

• 1 pătrunjel

• 1 țelină mai mică sau ½ țelină

• 1 ceapă albă

• 2-3 căței de usturoi

• 1 lingură de leuștean măcinat

• zeama unei jumătăți de lămâie

• 2-3 frunze de dafin

• 1 gălbenuș

• 1 lingură de masă de făină

• 1 lingură de masă de smântână de gătit

• sare, piper după gust

• pătrunjel sau mărar verde

Mod de preparare:

Mărunțim ceapa și o călim în puțin ulei. Radem rădăcinoasele cu o răzătoare cu găuri mai mari și le adăugăm la ceapă. Amestecând continuu, prăjim puțin legumele, după care turnăm peste apă. Adăugăm condimentele în afară de ierburi și zeama de lămâie și fierbem până când este gata. Când este gata, îngroșăm supa: facem un aluat omogen din gălbenuș de ou, făină și smântână, la acest amestec adăugăm câte o lingură din supa fierbinte, încălzind acest aluat, iar când s-a încălzit, amestecând continuu, adăugăm treptat la supă. După ce am scos de pe foc supa, ajustăm gustul acesteia. Este important să nu adăugăm ierburile proaspete la supa în fierbere, dar și lămâia va da o adevărată prospețime supei doar dacă o adăugăm în ultimul moment. Dacă supa este prea acră, putem ajusta cu niște sare. La servire, punem rulourile în supă și, dacă lăsăm să se înmoaie, vom primi un fel principal gustos.

 

Vă doresc poftă mare!